Asculți melodii insistent pe repeat?

Ați pățit vreodată să dați de o melodie pe care să nu o puteți opri, să rămână pe repeat până când o urăți? Eh, eu da. Cred că toată lumea, dar nu recunoașteți. Unele melodii sună atât de bine, acum, iar dacă o ascultăm peste un an, pare atât de banală..

Spre surprinderea mea, de-a lungul timpului, cam tot ce e nou pare atât de hipnotizant. Desigur că 95% dintre melodiile apărute sunt.. nu prea plăcute auzului. Am pățit de câteva ori să ascult așa și manele, erau mai mult amuzante, cu dușmanii și banii împreună.

Nu cred că are rost să întreb de ce o facem, e clar, ne place. Deși pentru ceilalți poate fi deranjant. În fiecare duminică aud aceeași melodie de la vecina de sus, cred că e din ceva telenovelă, e atât de deranjantă, încât îmi pun căștile. Și nu, nu îmi pun nicio melodie, vreau doar să mă protejez de asemenea zgomote neplăcute.

De multe ori mi se întâmplă să uit melodiile pe repeat, nici nu îmi dau seama, sunt atât de plăcute auzului, încât îmi amintesc de ele doar la pauza de la final. Deseori ascult așa pentru a avea ceva sunete în cameră, nu am televizor și am nevoie de zgomote. Atunci descopăr cât de plăcute sunt auzului și parcă fără ele nu mai dau randament la ceea ce fac.

Deci, facem lucruri fără să vrem sau să conștientizăm, din simplul motiv că ne plac. Cam acesta e controlul care ne caracterizează, pe noi, oamenii. Dar e plăcut, ce să zic. Nu îmi plac lucrurile repetitive, urăsc rutina și nici să fac același lucru de două ori, nu e printre preferințele mele. Nimeni nu e perfect, și eu am scăpări de acest fel, deși par o persoană rece pentru necunoscuți, modul meu de viață e cu totul diferit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?